Galați este municipiul de reședință al județului cu același nume, Moldova, România. Este singura localitate din România decorată cu Crucea de Război Franceză, respectiv Italiană, după rezistența eroică a românilor din oraș împotriva bolșevicilor și-a Puterilor Centrale deopotrivă. Se află în apropiere de frontiera triplă sudică cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ, municipiul numără 249.432 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, din 2002, când fuseseră numărați 298.861.
Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, o importantă arteră comercial-fluvială europeană. Viața economică s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul Combinatului Siderurgic și a Portului Mineralier.
De unde vine numele de Galați
Descoperirea tezaurului de la Barboși, format din 3.700 de monede de argint cu inscripționările grecești Gallati și Kallatiasy, ar înclina balanța către teoria susținută de Vasile Pârvan și Carl Petsch, care are la bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce mai degrabă cu Callatis (Mangalia), colonia greacă din Dobrogea care a fost centru de emisii monetare.
În privința provinciei romane Galatia din Asia Mică, este valabilă aceeași remarcă. Totuși, etimologia toponimului nu poate fi legată de circulația monetară. Însă de aici au plecat misionarii creștini care au participat la convertirea la creștinism a populației din fosta Dacie. Astfel, în anul 313, împăratul Constantin cel Mare a înființat un vicariat condus de vicarul Cocceius Galatus. A luat ființă și o colonie numită Galati.
Evenimentul este confirmat de o piatră funerară a unui cetățean roman din Histria datând din anul 157 d.Hr. O altă ipoteză, mai puțin plauzibilă, este legată de numele celților gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică.
Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galați (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turcești pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab kala’at “cetate, fortăreață” (vezi comparativ cuvintele kala, kale și kula “culă” din limbile turcice contemporane).
O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc γαλάζιο (galázio) “azur”; întemeietorii așezării ar fi putut fi coloniști greci antici originari proveniți din coloniile situate în Dobrogea.
Având în vedere că topicul Galați este destul de răspândit în România, ipoteza cea mai plauzibilă este cea a lui Ioan Bogdan. Caracterul comun al acestei denumiri se putea forma doar pe baza unui onomastic slavo-român „Gal” căruia i s-a adăugat sufixul „aț”, formă destul de răspândită în slava meridională. Rădăcina „Gal” aparține fondului de cuvinte slave, având sensul de „murdar” sau „noroi”, care, ulterior, a suferit o transformare semantică, căpătând înțelesul de „negru”. Astfel, adjectivul „Gal”, prin sufixul „aț” s-a substantivizat.
Galațiul mai este cunoscut drept Kalas în turcă, Γαλατσι în greacă și גאלאץ în ebraică.
Despre istoria Galațiului găsiți informații și în clipul următor
Traseul pe care noi îl propunem porneste de pe faleza Dunării chiar din dreptul Palatului Navigației
Palatul este o clădirea neoromânească care datează din anul 1912 și a fost proiectată de arhitectul Petre Antonescu (cel care a proiectat și alte clădiri reprezentative, cum ar fi Primăria Capitalei sau Facultatea de Drept din București). Palatul e situat pe Strada Portului numărul 34, Județul Galați, municipiul Galați.
Gara fluvială – Palatul Navigației este sediul mai multor instituții, printre care “Administrația Porturilor Dunării Maritime” sau “Compania de Navigație Fluvială Română Navrom”. Este prima construcție din România la care s-a folosit un schelet monolit din beton armat.
- Biserica fortificată Precista din Galati
- Grand Hotel
- Universitatea Dunărea de Jos
- Casa Epaminonda Lambrinidi
- Palatul Administrativ
Obiective bonus
Dacă tot sunteti pe Strada Domneasca, stradă pe care se află multe dintre obiectivele noastre, vă putem indica alte două obiective pe care le puteti vedea.
Biserica Greacă
După ce plecati de la Biserica fortificată PrecistaLa data de 6 august 1866 se pune piatra de temelie a bisericii cu hramul ‘Schimbarea la Fata’ a carei sfiintire se face la 17 septembrie 1872 de catre episcopul Melchisedec alaturi de Arhimandritul Eughenie Xiropotamo. In pronaos se afla placa de marmura cu numele fondatorilor precum si doua placi de marmura cu numele ctitorilor si a marilor ctitori.
Biserica e in forma de cruce inscrisa cu turla si are pe latura vestica doua clopotnite (cele doua turle de aici au cazut la cutremurul din noiembrie 1940). Pictura a fost relizata de catre pictorul Papadopoulos din Adrianopol. Pe catapeteasma sunt icoane mari reprezentand pe Sf. Fecioara Maria cu Pruncul, Invierea Domnului, Sf. Gherasim, Sf. Sofia, Sf. Grigorie si Sf. Vasile cel Mare. Ferestrele bisericii contin 8 vitralii cu apostoli si sfinsi: Petru, Andrei, Marcu, Toma, Bartolomeu si Luca pe latura nordica si Pavel, Simion, Ioan, Iacob, Filip pe latura sudica.
Casa V. Fanciotti
In vecinătatea Grand Hotel si a Universitărții este un imobil construit la jumătatea secolului XIX de către Aristide Rosetti.
În 1867 este cumpărat de Vincenzo Fanciotti, negustor sard. Mare comerciant de cereale, proprietar de bursă de mărfuri în Strada Mare, cafenea, piață și hotel, V. Fanciotti cumpără casa și terenul din str. Domnească 43-45 în 1867, de la Aristide Rosetti. Negustorul mai avea o locuință foarte frumoasă și în Brăila.
Vincenzo Fanciotti se sinucide în 1886 și lasă moștenire clădirea fiicelor Carolina (căsătorită Player) și Giulietta (căsătorită Verona). Fiecare dintre ele va avea cate doi copii.
Renovată și apoi împărțită de moștenitori după 1886, casa avea la parter două intrări și șase ferestre, iar la etaj opt ferestre, două balcoane de fier forjat, blazon și medalioane cu decorațiii florale în stil neoclasic. La capete erau frontoane cu ornamentații grecești. În ilustrate din 1903 în curte apare intrarea închiriată de Clubul Intim. In 1908, proprietarul Georges G.Verona avea si titlul de consul al Belgiei.
In 1923, jumătate de casă (cea a familiei Player) a fost cumpărată de Max și Edgar Auschnitt.
Puternic avariată de cutremurul din 1940, de bombardamentele din 1944, cealaltă jumatate a fost vândută în 1945 lui David si Aron Aronovici. Naționalizată în 1950, în clădire au fost sedii de firme, de partid, croitorii, florărie, magazine, cabinete medicale, librărie, etc. Renovată de noul proprietar in stil eclectic cu elemente de Art Nouveau, nu este inscrisă pe lista monumentelor istorice din 2010 pentru județul Galati.