Cultura și arta clădirilor

secolui al XIX-lea

Traseul „Cultura si arta cladirilor sec. al XIX-lea” este o invitație la o plimbare prin vechiul București, unde fiecare clădire are câte o poveste care așteaptă să fie descoperită. Turul nostru are ca punct de plecare Piața Spaniei și apoi șerpuiește prin mahalaua Icoanei, ocolind „lotizarea Ioanid”, întrucât  aceasta poate fi oricând subiectul unui tur special – mai exact cum arăta un „residence la 1900”. Obiectivele introduse în acest traseu sunt:

Piața Spaniei

Mobius Gallery

Schitul Darvari

Școala Centrală

Teatru Bulandra – sala Toma Caragiu

Biserica Anglicană

Când?

O plimbare prin zona Grădina Icoanei până în Piața Spaniei este o plăcere oricând. Arhitectura deosebită, regimul de înățime blând și liniștea de pe vechile străduțe îți vor aduce aminte de evocările unui altfel de București.

Ce trebuie să fac?

Să îți încarci telefonul, noi vom fi alături de tine prin intermediul filmelor de prezentare și a articolelor. Și, bineînteles să îți aloci măcar 60 de minute în care să te lași purtat de curiozitate.

Cum ajung?

Zona propusă se află în apropiere de Piața Romană. Dacă vrei să urmezi traseul propus de noi, poți merge cu orice mijloc de transport în comun care ajunge la Piața Romană (inclusiv metroul M2) si de acolo pe Bulevardul Dacia cam 10 minute pe jos până la punctul nostru de plecare – Piața Spaniei. Se poate lua orice autobuz/ troleibus care circula de la Piața Romană spre Foisorul de Foc, o stației.

Obiective de patrimoniu

Sectorul pe care îl promovăm

Minute

Povești și istorie

Biserica Anglicană a Învierii din București

Biserica se afla in vecinătatea parcului Gradina Icoanei, la intersecția străzilor  Arthur Verona si Alexandru Xenopol. Biserica aparține de Dioceza  Europei, mai exact in subordinea a Arhidiaconului pentru Europa Centrală, cu sediul la Viena, fiind singurul lăcaș de...

Teatrul Bulandra – Sala „Toma Caragiu”

Sala „Toma Caragiu” este principala sală de spectacole a Teatrului Bulandra situată lângă Parcul Gradina Icoanei, mai exact pe Strada Jean Louis Calderon nr. 76A, la o distanță de 5 minute de mers pe jos de la Piața Romană și alte 3 minute de la cinematograful Patria....

Schitul Dârvari – o oază de liniște

Schitul Dârvari este un monument istoric aflat în centrul Bucureștiului. Deși poziția sa ar trimite cu gândul la un loc aglomerat și agitat, schitul este un loc minunat, încărcat de liniște, înconjurat de verdeață și flori, un loc potrivit pentru câteva momente de...

MOBIUS GALLERY

Mobius Gallery se află în București, sectorul 2, pe strada Dumbrava Roșie pe o suprafață de 55 mp și 14 m lungime. Ca punct de reper, aceasta este amplasată aproape de Ambasada Austriei. Autor Ghersin Jasmine Înainte de a vorbi despre clădirea în sine, vom arunca o...

Cum a apărut Piața Spania din București?

Delimitată de Bulevardul Dacia și Strada Dumbrava Roșie, Piața Spania din Bucureștiul de astăzi este amplasată pe vechea mahala din estul cetății întemeiate de ciobanul Bucur, o zonă, în care, pe la 1844 – 1846, fiecare parcelă purta numele proprietarului: „Locul lui...

Cultura și arta clădirilor secolului al XIX-lea

Traseul „Cultura si arta cladirilor sec. al XIX-lea” este o invitație la o plimbare prin vechiul București, unde fiecare clădire are câte o poveste care așteaptă să fie descoperită. Turul nostru are ca punct de plecare Piața Spaniei și apoi șerpuiește prin mahalaua...

Despre Proiect

Proiectul Tineri Voluntari pentru Patrimoniul Românesc, implementat de Asociația Turism Istoric, își propune să implice 48 de voluntari în crearea și susținerea a cel putin 6  trasee/ tururi ghidate prin București, dar și prin alte orase ale României, pentru a dezvălui frumusețea patrimoniului arhitectural. Este un proiect cultural extraordinar care caută să aducă împreună oameni intersați și voluntari implicați.

Partener

Stagiul de voluntariat: Tineri voluntari pentru patrimoniul românesc este un proiect inovativ implementat de Asociația Turism Istoric, cofinantat de Ministerul Tineretului și Sportului la Concursul Național de Proiecte pentru Tineret 2021.