Schitul Dârvari este un monument istoric aflat în centrul Bucureștiului. Deși poziția sa ar trimite cu gândul la un loc aglomerat și agitat, schitul este un loc minunat, încărcat de liniște, înconjurat de verdeață și flori, un loc potrivit pentru câteva momente de rugăciune. Zidurile înalte și albe și poarta de lemn, protejează, parcă, sfântul lăcaș de ritmul rapid al vieții cotidiene. Bijuterie arhitecturală, cu o istorie îndelungată și deloc prietenoasă, edificiul îmbină armonios stilul oltenesc cu cel muntenesc.
Autor: Ana Maria Bonciu
Povestea Schitului Dârvari începe în anul 1834, iar de atunci și până în prezent, istoria sa este strâns legată de istoria țării. Căminarul Mihalache Dârvari cumpără în anul 1834 împreună cu soția sa Elena, un teren pe care construiesc o mică biserică din lemn, fără turlă, având hramul Învierea Sfântului Lazăr, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Este destinată familiei și apropiaților, ca loc de reculegere și rugăciune, fiind înconjurată de ziduri groase și de un șir de chilii.
Un an mai târziu însă, mica biserică deja devine schit, întrucât sunt aduse 12 călugărițe și un preot pentru a ține slujbele specifice. Odată cu Legea secularizării dată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, schitul este închis, iar călugărițele sunt trimise la mănăstirile din apropierea capitalei. Anul 1868 marchează o nouă etapă din viața schitului întrucât acesta este redeschis prin adăpostirea periodică a unor călugări români de la Muntele Athos, care au sarcina de a ține slujbele religioase.Urmează o perioadă de înflorire, iarîn anul 1895 ansamblulintră în reparații, fiind adăugată o turlă sfântului lăcaș, conform obiceiului.
Între anii 1933-1934 au loc reparații generale, schitul din lemn fiind modificat considerabil și adus la forma de astăzi de către nepotul ctitorului, Mihail Dârvari. Planurile de construcție aparțin arhitectului Gheorghe Simotta, iar frescele sunt realizate de pictorul Iosif Keber.
Regimul comunist instaurat în țară își pune amprenta și asupra schitului, astfel că în 1959 acesta este închis, călugării sunt trimiși la alte mănăstiri, iar lăcașul devine biserică de mir. Odată cu prăbușirea comunismului, sunt demarate lucrări de restaurare, în special a picturii grav deteriorate, iar din anul 1996, în sfântul locaș revine viața monahală, la fel ca la începuturi. Sunt continuate lucrările de refacere a ansamblului, a dependințelor pentru a șterge rănile trecutului, iar în anul 1992, Schitul Dârvari este declarat monument istoric, având două hramuri, Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.
În ceea ce privește construcția bisericii, se poate observa că aceasta este de dimeniuni reduse, fiind alcătuită din altar, naos și pronaos. Turla se află deasupra naosului și conține ferestre înalte, încadrate de coloane albe de zid. Este și un pridvor închis care face parte din spațiul bisericii, dând impresia unui spațiu mai extins. Pe fiecare parte a edificiului este câte o mică fereastră, iar în exterior, în partea superioară, spre răsărit sunt câteva icoane. Proporțiile sunt păstrate în intreg ansamblul, existând o armonie plăcută privirii credincioșilor, iar albul imaculat al bisericii este un simbol al sacrului. Mica biserică este înconjurată de chilii și clădiri anexe, iar pe aleea principală se află și o fântână frumos ornamentată. Grădina, deși este mică, este foarte bine îngrijită și în anotimpurile călduroase este plină de flori și de vegetație.