Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti este unul din cele mai importante monumente istorice ale Capitalei României. Ctitorită la finalul secolului al XVI-lea, mănăstirea a avut diverse roluri de-a lungul existenţei sale: spital militar, reşedinţă domnească, sediul Arhivelor Statului sau şcoală de medicină. De numele mănăstirii Mihai Vodă se leagă multe legende şi întâmplări, probabil una dintre cele mai cunoscute este decapitarea domnului Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, în vârstă atunci de 16 ani, sub un păr din curtea mănăstirii.

Atestată în anul 1594, mănăstirea este construită de către Mihai Viteazul, iar, după câteva documente din anul 1696, pe locul mănăstirii se afla o biserică de lemn construită de către domnitorul Vlad Dracul. Aflându-se în ruină, bisericuţa va fi refăcută de către jupâneasa Caplea din Stăneşti, care va dona bisericii tot ceea ce se cerea pentru treburile bisericeşti şi va închina biserica mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos.

După moartea sa, jupâneasa Caplea va fi înmormântată aici, iar biserica va fi cunoscută ca Mănăstirea postelnicesei Caplea. Ea va rămâne cunoscută sub numele acesta până prin jurul anului 1591 când va fi reconstruită şi va primi numele de Biserica Albă-Postăvari. Aici se pare că ar fi existat şi o icoană făcătoare de minuni, în faţa căreia Mihai Viteazul şi-a luat legământul că va construi mănăstirea Mihai Vodă.

Prima menţionare a bisericii este din anul 1591, când egumenul Evghenie de la mănătirea Simonopetra îi va cere lui Mihai Viteazul, pe atunci ban al Craiovei, să reconstruiască mănăstirea deoarece se află într-un loc mlăştinos şi dăunător sănătăţii. De-a lungul vremurilor mănăstirea a fost remarcată pentru frumuseţea şi rezistenţa sa. În anul 1595 oastea lui Mihai Viteazul a fost asediată de către turci între zidurile acestei mănăstiri. Cronicarul turc Evlyia Celebi spune că mănăstirea Mihai Vodă avea 100 de încăperi mari fiind una din cele paisprezece mănăstiri mari ale țării.

În secolul al XVIII-lea, mănăstirii îi vor fi aduse noi îmbunătăţiri precum sculpturi şi ornamente noi, dar va suferi şi un puternic incendiu în 1761 care o va afecta destul de mult. Tot în secolul al XVIII-lea, unii domnitori, precum Constantin Mavrocordat sau Alexandru Ipsilanti, vor folosi curţile din jurul mănăstirii ca reşedinţă domnească. În anul 1775 se va construi şi Noua Curte Domnească, ce va servi ca reşedinţă pentru domnii ţării până în anul 1812, când un incendiu o va arde, iar de atunci locul a fost cunoscut drept Curtea Arsă.

Între 1828 şi 1829, în timpul războaielor ruso- turce, aici va funcţiona un spital militar, iar mai târziu, între 1855 – 1862, o şcoală de medicină. În anul 1864, sediul Arhivelor Statului va fi mutat în chiliile mănăstirii sub conducerea lui Cezar Bolliac, iar la începutul secolului XX noi edificii vor fi construite pentru a satisface nevoile instituţiei Arhivelor Statului – printre alte, Palatul Arhivelor Naţionale.

Din 1920, odată cu înfiinţarea Ordinului Mihai Viteazul, aici va fi şi sediul cavalerilor Ordinului.  Tot în acea perioadă au loc lucrări de restaurare, ce se vor prelungi până în anii 1940.

Situaţia şi destinul mănăstirii se vor schimba total odată cu venirea la putere a regimului comunist. La începutul anilor 1950 se continuă reparaţiile din anii anteriori, iar în 1955 mănăstirea este declarată monument istoric.

Totuşi, acest lucru nu a scăpat-o de demolările şi modificările efectuate pentru construirea Centrului Civic. Mănăstirea Mihai Vodă a fost, la început, ascunsă de ochii tuturor în spatele noilor blocuri socialiste construite, dar în 1985 aceasta a fost propusă pentru demolare. Din cadrul complexului, zidul şi unele anexe au fost demolate, dar la insistenţele mai multor intelectuali ai vremii au putut fi salvate biserica mănăstirii şi turnul clopotniţei. Mai mult chiar biserica a fost mutată ei din locaţia originală din fosta strada a Arhivelor în strada Sapienţei, unde se găseşte şi astăzi. În timpul mutării, a fost afectată structura bisericii, iar un număr de oseminte din interiorul mănăstirii s-au pierdut.