Fântâna Zodiac, punctul nostru de reper, este un simbol al regimului lui Carol al II-lea, un regim personal, autoritar, cu lumini și umbre, căruia îi putem totuși recunoaște realizările din domeniul culturii. Gustul său pentru fast și ceremonii ample, dorința de a fi un rege cât mai popular, dar și fascinația pentru fascismul care promova acțiuni de tip festival (Mussolini spre exemplu a creat primul festival de film din lume!) l-a inspirat pe Carol al II-lea să inițieze „Luna Bucureștilor”.

Aceasta era o lună întreagă de ceremonii și tot felul de festivități care ținea de pe 9 mai (zi simbolică pt regalitate) până la ceea ce el numea „ziua restaurației”, pe 8 iunie, data la care el a revenit la putere în 1930 și pe care regele o considera de o importanță capitală (până când, fie vorba între noi, a fugit din nou din țară). În anul de grație 1934, odată cu marea sărbătoare populară s-a inaugurat Fântâna Zodiac de la intrarea în Parcul Carol, cea dinspre Piața Libertății (harta).

Arhitectul este Octavian Doicescu, iar autorul decorațiunii este sculptorul Mac Constantinescu. Are un bazin circular de mari dimensiuni, în mijlocul căruia se înalță o cupă de piatră decorată, pe partea exterioră, cu simbolurile celor 12 zodii. Zodiile sunt executate cu mozaic negru pe fond cenușiu. Ultima remarcă este că fântâna este singurul element care n-a fost strămutat/modificat/ distrus de către comuniști sau alții care s-a păstrat intactă de la inaugurare până azi.

Sursa: „București, Ghid Turistic„, Editura Sport-Turism, 1980