Șoseaua înaintează cu eleganță, mărginită de tei. Chiar de la apariție, se înconjoară cu muzee; aleile ei sunt tăiate prin grădini, o însoțesc, lacome de spațiu și libertate, restaurante în aer liber, lăptării (cu lapte proaspăt muls, călduț încă, felii mari de pâine neagră apetisantă și unt de un galben pur), chioșcuri cu orchestre și fanfare, vile într-o mie de stiluri, de la castelul burgrav la palatul gen Rotschild (Paul Morand, 1935).

Acum 100 de ani, în anul 1918, Bucureștiul era limitat la nord de Șoseaua Kiseleff, întinsă pe 5 kilometrii, iar la sud de drumul și șanțul închisorii Văcărești. Astăzi, zona de altădată a Văcăreștilor este unul dintre cartierele sudice ale capitalei, mai nou adăpostind și un parc natural (Delta Bucureștiului). Însă Șoseaua Kiseleff a rămas la fel, reprezantând un loc plin de istorii din viața bucureștenilor și a conducerii țării din secolul trecut.

În perioada anilor 1914-1927, România a fost condusă de către Regele Ferdinand, al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antonia a Portugaliei, și de către Regina Maria, fiica lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, și a Mariei Alexandrovna Romanova, fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Rolul cuplului regal în Marea Unire de la 1 decembrie 1918 este recunoscut ca fiind crucial pentru dezvoltarea României și integrarea ei în politica externă din Europa acelor vremuri.

În timpul domniei regelui Ferdinand, România a atins un nivel de dezvolare unic până atunci. Țara a ajuns să fie numită “grânarul Europei”, cu o economie printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Ferdinand I a fost „întregitorul de țară”, devenind astfel primul rege al tuturor românilor. A fost omul reformei agrare -„regele țărănilor”- al celei electorale şi al acțiunilor vizând consolidarea statului național unitar român.

Regina Maria, în ciuda tuturor greutăților, nu a încetat să lupte pentru noua ei patrie, susținând cauza unirii și a întregirii țării. După încheierea primului Război Mondial, Regina Maria scrie în jurnal următoarele rânduri, pline de emoție și entuziasm:

“Ne-am întors cu adevărat, ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani. Să îndrăsnesc oare să rostesc marele cuvânt? Ne-am întors triumfători! Adjectivele sună parcă a gol, când vrei să pui toate pe hârtie” […] “Iar acum, după acești doi ani cumpliți, ne întorserăm biruitori în ciuda nenorocirii și a umilinții, iar visul de veacuri al României era acum împlinit.

Una dintre reședințele Familiei Regale din București este Palatul Elisabeta, poate nu la fel de cunoscut ca și celelalte palate, însă la fel de fascinant cu a sa istorie de aproape un secol. Această bijuterie arhitecturală a fost construită în anul 1936 din dorința Regelui Carol al II-lea pentru sora sa Elisabeta. Majestatea Sa Regele Mihai a cerut mătușii sale permisiunea de a folosi el însuși această casă împreună cu Regina-mamă Elena, fiindcă Palatul Regal de pe Calea Victoriei devenise nelocuibil după bombardamentele germane din 24 august 1944.

Vă invităm să aflați mai multe despre cea mai mică reședință regală din București, și despre viața Familiei Regale de acum un veac, la turul nostru La o șuetă istorică pe bulevard, din data de 29 septembrie 2018, la ora 11:00.

 

 

Bibliografie:

Paul Morand – București (editura Humanitas, 2015)

Regina Maria – Povestea vieții mele (editura RAO, 2013)

Stefania Ciubotaru – Viața cotidiană la curtea regală a României (1914-1947) (editura Cartex, 2011)

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ferdinand-i-omul-din-spatele-marii-uniri