Mi-ar plăcea să pot spune povestea Pieței Victoriei de la Big-Bang încoace. De atunci de când era o întindere-nghețată. Din paleolitic, când primii oameni s-au instalat pe teritoriul Bucureștiului. Sau de când cotropitorii îi ridicau praful și-i zdruncinau pietrele. De când copiii desculți și câinii flămanzi se jucau printre gospodariile sărăcăcioase. Dar nu pot decât să-mi imaginez…

Mai totul începe cu Capul Podului Mogoșoaiei. Dar despre asta v-am povestit! Astăzi vă voi purta in urmă cu 116 ani, atunci când construcțiile Palatului Sturdza au fost terminate.

Palatul Sturdza

“Palatul Sturdza de la Capul podului” cum îi mai spuneau bucureștenii, a fost construit ca reședință privată de prințul Grigore M. Sturdza, dupa planurile arhitectului Iulius Reiniqke. Se spune că prințul l-a ales pe acesta arhitect pentru a-și cere scuze că-i surzise tatăl dându-i o palmă. Probabil vă întrebați cum se poate să surzești de la o palmă. Ei bine, Grigore Sturdza era cunoscut pentru abilitățile sale sportive. Îi plăcea să înoate, sa facă gimnastică și să se dueleze. În fiecare dimineață căra un vițele pe umeri până acesta ajungea la vârsta de 3 ani (de aici îi vine și porecla Beizadea Vițel). De asemenea fusese general al armatei turcești (ocupând, apoi, aceeași funcție și în România). Victor Bilciurescu afirmă amuzat în cartea sa “Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi” că atunci când pășea pe dalele de piatra din Piața Victoriei acestea cedau sub greutatea sa. Așadar nu e de mirare că o palmă de a sa putea surzii un om.

Dacă întrebai aleatoriu câteva persoane ce părere au despre palat, unii ar fi spus că este frumos, alții că este prea încărcat. Această aglomerație de stiluri și ornamente ce se întâlneau pe zidurile clădirii arată într-o oarecare măsură firea originală a prințului.

Voi ce părere aveți?

Dar să vă prezint interiorul palatului. La parter se găseau bai, saloane și salonașe dedicate musafirilor și întâlnirilor importante. Partea de sus era dedicată lui și Ralucăi, ultima sa soție. Desigur, fiind fost pașă, avea și o odaie decorată în stil oriental.

Din păcate însă, Grigore Sturdza nu s-a putut bucura de palat și de toate bogățiile din el, căci în anul finalizării clădirii, 1901, acesta a murit. Peste trei ani palatul este cumpărat de stat și devine sediul Ministerului de externe.

Primul război mondial trece, însa cel de al doilea război își înfige adânc colții in destinul clădirii.
Anul 1942 este începutul perioadei negre pentru palatul Sturdza. Mai întai este avariat în timpul incendiului din acel an, iar peste puțin timp, în vara lui ’44 este bombardat.
Lucrările la noul Minister de Externe începuseră deja de ceva vreme. Drept urmare, în 1945 vechiul “Palat Sturdza de la capul Podului” este dărâmat…

Voi încheia prin a cita dintr-un articol al revistei “Realitatea Ilustrată” numărul din 1 – 14 august 1945, ce surprinde în câteva cuvinte atmosfera apăsătoare și dureroasă de după război, când se decide demolarea unei foste bijuterii a Bucureștilor de-altădată…
“Palatul, adus la ruină de bombardamentele aeriene, a constituit timp de vreo treizeci de ani, centru politicii Balcanice, astfel că sub loviturile târnăcolului cade o casă istorică”.

Autor: Ana Stinghe