Partea I

Atestat ca fiind locuit din vechi timpuri (1800-1600 î.Hr.), zona Cotroceniului a reprezentat o arie de interes pentru definirea structurii orașului București. Două aspecte par să definească această zonă în perioada medievală și mai târziu modernă: lăcașurile de cult iar mai târziu instituției de învățământ superior medical.

Primele atestări ale unei localități cu acest nume de Cotroceni datează din vremea primului unificator al țărilor române, Mihai Viteazu. În fapt, acest sat nu era nimic mai mult decât o așezare de mici dimensiuni înconjurată de o mare moșie, moșie ce avea să fie vânată de viitori domni ai Țării Românești pentru numeroasele beneficii pe care aceasta le putea aduce propriei visterii.

S-a presupus că numele în sine ar avea o legătură cu fuga și ascunderea (cotrocirea) viitorului domn Șerban Cantacuzino în codrii aflați pe întinderea de astăzi a cartierului Cotroceni. Din dorința de a mulțumi lui Dumnezeu pentru norocul pe care avea să îl aibă în evitarea acestei situații, ajuns domnitor, acesta va pune piatra de temelie a mănăstirii Cotroceni în anul 1679. Aici își vor găsi odihna în cele din urmă membri familiei Cantacuzino printre care Matei Cantacuzino, Smaranda și însuși Șerban. Biserica nu pare să scape nici de clasicele incendii atât de răspândite în Bucureștiul secolului XVIII. După incendiul din 1718, lăcașul de cult este pus la încercare și de un cutremur în anul 1738 care va lăsa o clopotniță distrusă și un domeniu ruinat. La 1740 mănăstirea avea în proprietate nu mai puțin de 28 de moșii, 24 de pogoane de viță de vie, 9 prăvălii și o pivniță, precum și multe alte bunuri mai puțin însemnate ca valoare.

În jurul anului 1748, mitropolitul Neofit zidește Biserica Sf. Elefterie pe o insulă formată de râul Dâmbovița și un afluent al acestuia. Ulterior, în urma lucrărilor de rectificare ale albiei râului Dâmbovița, afluenții și insulele au dispărut. Iată deci că până în veacul XVIII zona Cotrocenilor de astăzi pare să fie dominată de simbolism religios.

Cu toate acestea în 1801 este atestată existența unui palat, Palatul Cotroceni, prilej cu care aflăm de ocuparea acestuia de către un anume Ibrahim Bosniacul. Mănăstirea omonimă, care face parte din același complex este și ea ocupată la rândul ei. Anul următor pare să fie un an devastator pentru Mănăstirea Cotroceni care cu această ocazie este dărâmată aproape în totalitate, excepție făcând-o doar pridvorul acestei construcții.

Douăzeci și unu de ani mai târziu zona Cotrocenilor adăpostește tabăra revoluționarului Tudor Vladimirescu. Astăzi azilul Elena Doamna se află peste fosta locație a acestei tabere. În 1821 locația era avantajoasă din punct de vedere strategic și militar pentru că panorama acesteia oferea o priveliște asupra întregului București. Repercusiunile răzvrătirii de sub dominație otomana au adus cu sine distrugerea și incendierea curții domnești și a împrejurimilor acesteia.

1848 este anul care aduce din nou în atenția autorităților zona Cotrocenilor, lucru atestat de investițiile de la buget ale domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Amplul program de restaurare va fi urmat de o altă tragedie, de marea inundație a anului 1850. Doi ani mai târziu, Grădina Cotroceni este deschisă publicului. Domnitorul Barbu Știrbei se instalează cu această ocazie în curtea domnească de la Cotroceni.

La aproximativ 40 de ani de la distrugerea taberei lui Tudor Vladimirescu, Elena Cuza, soția domnitorului, Alexandru Ioan Cuza pune baza unui azil pentru copile orfane cu numele de Doamna Elena. Proiectul va atrage cu sine participarea unui număr important de artiști și oameni de stat printre care Vasile Alecsandri, Theodor Aman, Petre Ispirescu, soții Dimitriade, precum și însuși Alexandru Ioan Cuza. Cu ocazia Legii secularizării averilor mănăstirești, Alexandru Ioan Cuza aduce la stat inclusiv domeniile aflate sub patronajul Mănăstirii Cotroceni.

Primul domnitor care își mută reședința în ceea ce va deveni ulterior complexul Cotroceni a fost viitorul rege Carol I, în 1877. Anul se va dovedi unul tragic pentru familia acestuia. Unica moștenitoare, principesa Maria va muri în același an la frageda vârstă de 3 ani și jumătate. În același an pe planul relațiilor internaționale, Țarul Alexandru II al Rusiei vine în vizită la Complexul Cotroceni. Tot aici 4 ani mai târziu domnitorul Carol devine Măria Sa Carol I de Hohenzolern Sigmaringen. Palatul intră în ample procese de reabilitare pentru a fi utilizabil și pe timpul iernii. Vizita împăratului Franz Iosif din anul 1896 închide circuitul vizitelor internaționale la Palatul Cotroceni din acest secol.

 

Sperăm că v-am făcut curioși cu privire la secretele pe care le ascunde cartierul Cotroceni. Vă așteptăm să reveniți pentru cea de-a doua parte a articolului în care vom detalia evoluția acestui cartier în perioada modernă și contemporană, de-a lungul secolului XX.

 

Autor: Coman Maria Cristina

Bibliografie: