Istoria hanurilor din Centrul Vechi va fi împărtășită de voluntarii pentru patrimoniul românesc ai Asociației Turism Istoric, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11:00.

Centrul Vechi al Bucureștiului, deși este și a fost vizitat de mulți dintre noi, păstrează încă povești ce doresc a fi aflate. Unele dintre acestea sunt despre hanurile care păstrează rămășițele vieții de altădată și care ne amintesc de farmecul de odinioară.

Click aici pentru detalii

Hanurile bucureștene, numeroase fiind, nu semănau între ele. Existau diferențe între acestea, diferențe ce țineau de specificul sau funcția celor care le dețineau. Astfel, existau hanuri domnești, hanuri ale boierilor și ale negustorilor, dar și hanuri mărginașe. Hanurile domnești sunt cele care aveau în mijlocul curții și o biserică ale cărei venituri proveneau de la han, un exemplu în acest sens fiind hanul Stavropoleos, astăzi fiind încă păstrată biserica. Hanurile boierilor, precum și ale negustorilor, aveau prăvălii în interior, biserica lipsind (de exemplu: Hanul lui Manuc sau Hanul cu Tei). În cele din urmă, aveam hanurile mărginașe asemănătoare cu niște cârciumi ce aveau și câteva camere pentru oaspeți.

Împărțirea aceasta a hanurilor le evidențiază complexitatea şi istoria, precum și legendele țesute în jurul lor. Toate acestea vor putea fi descoperite pe 16 septembrie, la turul ghidat gratuit organizat de Asociația Turism Istoric.

Printre hanurile din București pe care dorim să le promovăm în dorința de a înțelege mai bine istoria noastră și a locurilor pe care deseori le frecventăm, se află atât hanuri care încă mai există și care în timp au suferit modificări, fie din cauza unor incendii, fie că aveau nevoie de renovare pentru a putea rămâne mărturie a trecutului, dar și hanuri care astăzi nu mai există și pe locul cărora au fost ridicate clădiri noi și impozante, precum hanul Șerban Vodă pe locul căruia regăsim Banca Națională a României.

Vă așteptăm cu drag pe data de 16 septembrie, la un tur ghidat gratuit în Centrul Vechi, prin care ne dorim să readucem la viață farmecul vieții românești din secolele trecute prin intermediul poveștilor despre hanurile bucureștene.